sistem patriotic

Mihai Fifor: Primul sistem Patriot va ajunge în România în 2019

Primul sistem Patriot va ajunge în România în a doua jumătate a anului 2019, urmând ca în 2020 să fie perfect operaţional, a declarat sâmbătă, la Arad, ministrul Apărării, Mihai Fifor, anunţă TVR.

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a subliniat că prin alocarea, în acest an, a 2% din PIB Apărării, din care 48% pentru înzestrare, România a arătat că îşi onorează angajamentele pe care le are ca ţară membră NATO, dar şi ca partener strategic al SUA.

Mihai Fifor, ministrul Apărării: „Săptămâna trecută am obţinut aprobarea Parlamentului pentru achiziţionarea primului sistem de rachete Patriot, iar miercuri urmează să semnăm scrisoarea de acceptare, practic contractul prin care Guvernul SUA vinde către Guvernul României sistemele de rachete. Discutăm de șapte sisteme, atât pentru Forțele Aeriene, cât și pentru Forțele Terestre, anul acesta urmând să achităm primul sistem. Totodată în ședința de Guvern de miercuri sperăm să putem aproba proiectul de HG pentru programul de transportoare blindate 8×8 Pyranha, în parteneriat cu compania americană General Dynamics, transportoare care vor ajuta industria românească de apărare să fie relansată, pentru că, începând cu numărul 31, aceste transportoare vor fi produse la Uzina Mecanică București. Cu alte cuvinte, ne atingem obiectivele pe care ni le-am propus pentru anul acesta și ne pregătim pentru ca anul viitor să continuăm cu derularea celorlalte programe majore de înzestrare a Armatei”.

Ministrul Apărării s-a aflat sâmbătă, la Arad, pentru a participa la ceremonia de predare-primire a comenzii Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii.

Editor : Crenguta Serban

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *