penitenciar

Se pedepseşte tentativa în cazul infracţiunii de abuz în serviciu

Una dintre cele mai controversate infracțiuni din ultima vreme este cea cu privire la abuzul în serviciu. Au curs râuri de cerneală, fiecare și-a dat cu părerea, însă, în final, este bine ca cei care au cunoștințe de specialitate în domeniu să se pronunțe cu privire la aceasta.

Într-un dosar penal cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu a fost sesizată CCR pentru a se pronunța dacă este constituțională prevederea cu privire la pedepsirea tentativei în cazul acestei infracțiuni.

Articolul care a generat controverse este art. 15 din legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, articol care prevede că tentativa la infracțiunile prevăzute în prezenta secțiune se pedepsește. În aceeași lege, la art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 s-a prevăzut că în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Apreciază că art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 reglementează o formă agravantă a infracțiunii de abuz în serviciu, așa încât atâta vreme cât pentru infracțiunea de bază nu se prevede sancționarea tentativei, nici pentru forma agravantă nu poate fi sancționată. Autorul excepției apreciază că textul de lege contravine dispozițiilor din Constituție cu privire la statul de drept, la faptul că legea dispune doar pentru viitor cu excepția legii penale mai favorabile, la egalitatea în drepturi și la înfăptuirea justiției.

CCR constată că infracțiunea prevăzută la art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 reprezintă o infracțiune asimilată celor de corupție prin modul în care a fost incriminată și constituie o formă specială a infracțiunii de abuz în serviciu care are o variantă reglementată de art. 297 Cod penal. Acest articol din Codul penal prevede că fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește prin încălcarea legii și prin aceasta cauzează o pagubă sau vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Infracțiunea la care face referire art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 este o infracțiune de rezultat fără să fie calificată prin scop și presupune existența condiției de a se obține de către funcționarul public, pentru sine sau pentru altul, a unui folos necuvenit. Dacă sunt îndeplinite și celelalte elemente constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, în varianta tip, atunci rezultă că s-a săvârșit infracțiunea în forma consumată.

Dacă fapta a privit îndeplinirea cu încălcarea legii a actului de serviciu, dar paguba sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime nu s-a produs, nu se poate verifica existența eventualului folos necuvenit și în acest caz nu ne aflăm în fața unei tentative la abuzul în serviciu.

Dacă are loc încălcarea legii și cauzarea pagubei, dar nu se obține folosul necuvenit, atunci este pusă pe același plan săvârșirea tentativei din perspectiva prevăzută la art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 cu fapta în forma consumată prevăzută de Codul penal.

Dacă se consumă infracțiunea de abuz în serviciu în varianta-tip și se obține folosul necuvenit, ne aflăm în fața săvârșirii infracțiunii de la art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 în varianta consumată.

În concluzie, CCR admite excepția de neconstituționalitate și constată că prevederile art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, raportate la art. 13 indice 2 din același act normativ, cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu, sunt neconstituționale.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *