paul

Paul Manafort a fost inculpat în scandalul din timpul campaniei electorale a lui Donald Trump

Lui Paul Manafort, fostul director de campanie a lui Donald Trump, și asociatului său Rick Gates, li s-a cerut să se predea autorităților federale în această dimineața, în urma unor acuzații din cadrul anchetei privind implicarea Rusiei în campania electorală care a precedat alegerile prezidențiale din SUA, informează Calea Europeană.

Inculparea unui oficial de rang înalt din cadrul echipei de campanie a preşedintelui Donald Trump marchează o nouă fază a amplei anchete a lui Mueller cu privire la existenţa unei eventuale complicităţi între Guvernul rus şi membrii ai echipei de campanie a lui Trump, dar şi a unei eventuale obstrucţionări a justiţiei şi unor infracţiuni financiare.

Manafort, care a lucrat pentru fostul preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici şi este vizat de ancheta federală, a respins orice nereguli financiare în plăţile pe care le-a încasat de la ucraineni, existenţa unor conturi bancare în paradisuri fiscale şi diverse tranzacţii imobiliare în decursul timpului.

Un deputat ucrainean l-a acuzat pe fostul director de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, că a primit ilegal 750.000 de dolari prin intermediul unei societăți offshore din partea fostului președinte pro-rus Viktor Ianukovici.

”Este vorba de o plată datând din 14 octombrie 2009 în valoare de 750.000 de dolari”, a declarat deputatul Serghii Lescenko, care a prezentat la Kiev ultimele evoluții în ancheta privind legăturile dintre Manafort și fostul lider ucrainean.

Manafort a dezminţit acuzaţiile, susţinând că documentele descoperite de autorităţile ucrainene nu demostrează nimic și a susținut că acuzațiile sunt „neîntemeiate şi stupide”.

 

Editor: Crenguta Serban

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *