salariile-cresc

Salariile din Educație și Sănătate vor crește, în medie, cu 15%.

Președintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaților, Adrian Solomon, a declarat, luni, că prin amendamentele la OUG 20/2016 adoptate de deputați salariile din Educație și Sănătate vor crește, în medie, cu 15%.

El a anunțat că marți comisiile de resort se reunesc din nou pentru a da un raport.

“Ne-am pronunțat doar pe anumite amendamente. Când am ajuns la anexe au apărut niște diferențe între ceea ce se susținea de către o parte și alta. Până mâine dimineață (marți — n.r.) trebuie să ne lămurim și noi, să vedem care sunt cu adevărat grilele cele mai corecte, care asigură acea creștere medie pentru sănătate și pentru educație de 15% în medie. Asta înseamnă că la unii din sistem vor crește salariile mai mult, la alții mai puțin, dar, per total, mai mult de 15% acest buget nu poate în acest moment să susțină. Specialiștii noștri vor analiza aceste grile cu cei de la Ministerul Muncii și Ministerul de Finanțe (…) pentru a face o lege care să se aplice. Nu trebuie să mințim lumea”, a spus Solomon la finalul ședinței Comisiilor reunite de muncă și buget de la Camera Deputaților.

Potrivit acestuia, în urma dezbaterilor s-a observat că impactul, atât pentru Educație cât și pentru Sănătate, ar fi în jur de 300 milioane de euro. Solomon a menționat că deputații din cele două comisii au adoptat amendamente care prevăd creșteri salariale, în medie, de 15% pentru personalul din Educație și Sănătate.

Președintele Comisiei de muncă a arătat că s-au eliminat discrepanțele și în ce privește calcularea sporurilor pentru personalul medical.

Deputații din Comisiile de buget, finanțe și de muncă au adoptat, luni, mai multe amendamente la Ordonanța 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar, care prevăd majorarea salariilor mai multor categorii de personal.

Aleșii au aprobat un amendament referitor la sistemul sanitar, care prevede că, “începând cu 1 decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază”.

Un alt amendament adoptat prevede că, “începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învățământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației și aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanței”.

Totodată, angajaților din sistemul de asistență socială li se vor mări salariile în medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat.

 

 

 

Sursa: AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *